SÂRBĂ LUSACIANĂ s. f. + adj. (< sârb, -ă, cf. scr. srb): limbă slavă din grupul occidental, vorbită de sârbii dintre Oder și Elba, încadrați în două vechi regiuni germane: Saxonia și Brandenburgul. Se caracterizează prin: folosirea accentului pe prima silabă (ca în cehă și slovacă), folosirea alfabetului latin (ca poloneza, ceha, slovaca, croata și slovena), păstrarea dualului la nume și verbe, folosirea cazului instrumental cu prepoziție (sub influența limbii germane) și prin multe împrumuturi lexicale din limba germană. S. l. scrisă a apărut în secolul al XVI-lea; ea și-a păstrat caracterul religios până în secolul al XIX-lea când, prin cultivarea ei în literatură și în școli, a evoluat spre două forme literare distincte: lusaciana de sus, apropiată de cehă, și lusaciana de jos, apropiată de polonă.